INFORMATII DE PREZENTATDE CATRE MIROINTREPRINDERI 2023

[paturcai]

Denumirea unității care face raportarea: INFORIMATII srl
Adresa: Str. Dunarii, nr. 15, BUCURESTI
CIF/CUI: 3365289
Registrul Comerțului: J18/6598
Situațiile financiare: sunt proprii acesteia, și nu grupului
Data la care s‐au încheiat sau perioada la care se referă: ianuarie - decembrie 2023
Moneda în care sunt întocmite situațiile financiare: LEI
Exprimarea cifrelor incluse în raportare: LEI
Număr mediu de angajați: 7


INFORMATII DE PREZENTAT DE CĂTRE ENTITĂȚI


Preambul.
Contabilitatea de angajamente, cunoscută și sub denumirea de contabilitate pe bază de angajamente, este un sistem de înregistrare a tranzacțiilor și a evenimentelor financiare în momentul în care acestea sunt angajate sau promițătoare, indiferent de momentul efectiv al încasării sau plății. În acest tip de contabilitate, se urmărește înregistrarea și evidențierea angajamentelor asumate de o entitate, indiferent dacă acestea au fost deja încheiate sau nu.

Iată câteva aspecte importante despre contabilitatea de angajamente:
Principiul angajamentului: În contabilitatea de angajamente, tranzacțiile și evenimentele financiare sunt înregistrate în momentul angajamentului, adică atunci când entitatea devine obligată să efectueze o anumită plată sau să primească un anumit venit în viitor. De exemplu, atunci când se semnează un contract de vânzare-cumpărare, se angajează o sumă de bani care va fi înregistrată în contabilitate chiar dacă încasarea sau plata nu au avut loc încă.

Evidențierea obligațiilor și drepturilor: Contabilitatea de angajamente permite evidențierea clară a obligațiilor financiare și a drepturilor asumate de entitate. Astfel, se poate obține o imagine mai completă și mai precisă a situației financiare a entității la un anumit moment dat.

Fluxuri de numerar: O caracteristică importantă a contabilității de angajamente este că aceasta nu se concentrează exclusiv pe fluxurile de numerar efective. Cu alte cuvinte, nu se ține cont numai de momentul încasării sau plății, ci și de momentul în care s-a angajat obligația sau dreptul financiar.

Raportarea și transparența: Prin utilizarea contabilității de angajamente, entitățile pot oferi informații mai detaliate și mai transparente despre obligațiile și drepturile lor financiare. Aceasta poate fi utilă pentru luarea deciziilor și evaluarea performanțelor financiare.

Reglementări și practici contabile: Contabilitatea de angajamente poate fi influențată de diferite reglementări și practici contabile specifice fiecărui domeniu sau țară. Este important ca entitățile să respecte standardele contabile relevante și să aplice principiile contabile corespunzătoare pentru a asigura precizie și coerență în înregistrările lor.



La întocmirea situațiilor financiare a fost folosit un cadru general care include următoarele aspecte:

1. Politici contabile semnificative: Aceasta oferă o descriere detaliată a politicilor contabile aplicate în entitate, inclusiv metodele de evaluare și de recunoaștere a elementelor financiare semnificative. Aceasta ajută utilizatorii să înțeleagă baza pe care s-au fundamentat cifrele prezentate în bilanț.

2. Estimări contabile semnificative: Aceasta indică estimările și ipotezele semnificative care au fost utilizate în procesul de evaluare a elementelor financiare, cum ar fi valoarea reziduală a activelor, provizioanele pentru datorii contingente sau estimările privind creanțele incerte. Este important să se ofere informații despre metodele și bazele utilizate pentru a efectua aceste estimări.

3. Evenimente ulterioare bilanțului: Aceasta oferă informații despre evenimentele semnificative care au avut loc între data bilanțului și data emiterii raportului financiar, cum ar fi achiziții sau vânzări majore de active, modificări semnificative ale capitalului sau semnarea unor contracte importante.

4. Angajamente financiare, garanții și datorii contingente: Acestea trebuie prezentate în detaliu, inclusiv valoarea totală, natura și forma acestora. Aceasta oferă informații suplimentare despre riscurile și obligațiile entității care nu sunt evidențiate în bilanț.

5. Schimbări în politicile contabile: Dacă s-au efectuat schimbări semnificative în politicile contabile în raport cu perioada anterioară, acestea ar trebui explicate în notele explicative, împreună cu impactul acestor schimbări asupra rezultatelor financiare.

6. Entități afiliate și asociate: Ar trebui să se ofere informații despre orice tranzacții semnificative, cum ar fi împrumuturi sau garanții acordate entităților afiliate sau asociate, împreună cu descrierea detaliată a relației și a implicării acestor entități în afacerile entității raportoare.



POLTICI CONTABILE SEMNIFICATIVE


Politica contabilă semnificativă se referă la principiile, metodele și regulile contabile aplicate de o entitate în pregătirea și prezentarea situațiilor financiare interimare sau anuale.
Aceste politici contabile semnificative trebuie să fie prezentate în notele explicative ale situațiilor financiare și pot varia în funcție de specificul fiecărei entități.


1. Baza de evaluare a activelor și datoriilor: Politica trebuie să specifice metoda folosită pentru evaluarea activelor și datoriilor, cum ar fi costul istoric, valoarea justă sau valoarea de înlocuire.

2. Recunoașterea veniturilor: Politica trebuie să detalieze criteriile de recunoaștere a veniturilor și momentul în care acestea sunt înregistrate în situațiile financiare.

3. Evaluarea activelor imobilizate: Politica trebuie să specifice metoda de evaluare a activelor imobilizate, cum ar fi costul istoric, modelul de cost sau modelul de reevaluare.

4. Evaluarea stocurilor: Politica trebuie să indice metoda de evaluare a stocurilor (de exemplu, FIFO - primul intrat, primul ieșit sau LIFO - ultimul intrat, primul ieșit) și eventual metoda de ajustare a valorii stocurilor la valoarea de realizare.

5. Amortizarea și deprecierea: Politica trebuie să precizeze metoda și durata de amortizare/depreciere a activelor imobilizate, cum ar fi metoda liniară sau metoda degresivă.

6. Provizioane și datorii contingente: Politica trebuie să ofere ghiduri privind evaluarea și înregistrarea provizioanelor și datoriilor contingente, precum și condițiile în care acestea sunt recunoscute.

7. Moneda de raportare: Politica trebuie să indice moneda în care situațiile financiare sunt prezentate și metoda de convertire a tranzacțiilor în moneda de raportare.

8. Politici privind consolidarea: Dacă entitatea are subsidiare sau filiale, politica trebuie să ofere detalii despre metoda de consolidare și momentul când aceasta are loc.

9. Înregistrarea și prezentarea informațiilor suplimentare: Politica ar trebui să specifice cum sunt înregistrate și prezentate informațiile suplimentare, cum ar fi cheltuielile cu personalul, impozitele, beneficiile angajaților etc.

10. Principiile contabile: reprezintă setul de reguli și concepte fundamentale care ghidează întocmirea și prezentarea situațiilor financiare într-un mod consistent și comparabil. Enumerarea principiilor contabile aplicabile în politicile contabile oferă transparență și claritate cu privire la cadrul contabil utilizat de entitate.





1. Baza de evaluare a activelor și datoriilor

1.1. Evaluarea activelor:
Activelor imobilizate: sunt evaluate la costul istoric diminuat cu amortizarea acumulată conform metodei liniare pe o perioadă de utilizare estimată.
Stocurilor: sunt evaluate la costul de achiziție sau costul de producție, utilizând metoda FIFO (primul intrat, primul ieșit).
Investițiilor financiare: sunt evaluate la valoarea justă prin contul de profit și pierdere.

1.2. Evaluarea datoriilor:
Datorii comerciale: sunt evaluate la costul istoric, reprezentând valoarea la care au fost inițial înregistrate.
Datorii financiare: sunt evaluate la valoarea lor nominală, care reprezintă valoarea inițială a împrumuturilor sau datoriilor emise.

1.3. Reevaluarea activelor:
Terenurilor și clădirilor: sunt evaluate inițial la costul istoric și reevaluate la valoarea justă la fiecare sfârșit de exercițiu financiar, utilizând metoda de reevaluare.

1.4. Implicarea valorii de înlocuire:
Activelor depreciate: valoarea de înlocuire poate fi utilizată în locul costului istoric dacă aceasta este mai mică și poate fi justificată prin motive economice.

2. Recunoașterea veniturilor

2.1. Criterii de recunoaștere a veniturilor:
Vânzări de bunuri: sunt recunoscute atunci când controlul asupra bunurilor a fost transferat către cumpărător și sunt de așteptat beneficii economice viitoare legate de tranzacție.
Prestare de servicii: veniturile din prestarea de servicii sunt recunoscute pe măsură ce serviciile sunt furnizate și acestea sunt măsurabile în mod fiabil.

2.2. Momentul recunoașterii veniturilor:
Vânzări în numerar: veniturile din vânzările în numerar sunt înregistrate în momentul încheierii tranzacției, adică atunci când numerarul sau echivalentul de numerar este primit.
Vânzări pe credit: veniturile din vânzările pe credit sunt recunoscute în momentul în care bunurile sau serviciile sunt livrate către client și se așteaptă în mod rezonabil încasarea sumei respective.

2.3. Recunoașterea veniturilor pe bază de contract:
Contracte pe termen lung: veniturile din contracte pe termen lung, cum ar fi construcția sau proiectele de consultanță, sunt recunoscute pe măsură ce lucrările avansează, utilizând metode de măsurare a progresului, cum ar fi metoda procentului de finalizare.

2.4. Venituri cu incertitudine:
Venituri cu incertitudine semnificativă: veniturile cu incertitudine semnificativă, cum ar fi veniturile din litigii sau reclamații în curs de soluționare, sunt recunoscute numai atunci când este probabil că beneficiile economice vor fi obținute și acestea pot fi estimate în mod fiabil.

3. Evaluarea activelor imobilizate

3.1. Metoda de evaluare a activelor imobilizate:
Costul istoric: activele imobilizate sunt evaluate inițial la costul istoric, care include costul de achiziție, costurile de transport și alte cheltuieli direct atribuibile aducerii activului în starea utilizabilă.
Modelul de cost: activele imobilizate sunt evaluate ulterior la costul lor deținut, diminuat cu amortizarea cumulată și orice depreciere a valorii care poate fi identificată.
Modelul de reevaluare: activele imobilizate sunt reevaluate periodic la valoarea justă, cu ajustările aferente reflectate în contul de rezultat sau în rezervele de evaluare, conform unei metode de reevaluare specificate.

3.2. Frecvența reevaluării activelor:
Reevaluare periodică: activele imobilizate sunt reevaluate la intervale regulate, cum ar fi o dată pe an sau la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar.
Reevaluare la nevoie: activele imobilizate sunt reevaluate numai atunci când există indicii semnificative că valoarea justă diferențiază semnificativ de costul istoric și că această diferență este susținută în mod rezonabil.

3.3. Metoda de înregistrare a ajustărilor de evaluare:
Cont de rezultat: ajustările de evaluare sunt reflectate în contul de profit și pierdere, fie direct, fie prin intermediul conturilor de amortizare sau depreciere.
Rezerve de evaluare: ajustările de evaluare sunt înregistrate în rezerve de evaluare sau alte conturi specifice, separate de contul de profit și pierdere.

3.4. Politici privind deprecierea și amortizarea activelor:
Metode de amortizare și depreciere: metoda utilizată pentru calcularea amortizării și deprecierea activelor imobilizate, cum ar fi metoda liniară, metoda degresivă sau metoda unității de producție.

4. Evaluarea stocurilor

4.1. Metoda de evaluare a stocurilor:
FIFO (primul intrat, primul ieșit): stocurile sunt evaluate folosind metoda FIFO, ceea ce înseamnă că costul de achiziție al primelor bunuri intrate în stoc este utilizat pentru calculul valorii stocurilor.
LIFO (ultimul intrat, primul ieșit): stocurile sunt evaluate folosind metoda LIFO, în care costul de achiziție al ultimelor bunuri intrate în stoc este utilizat pentru calculul valorii stocurilor.
Metoda mediei ponderate: stocurile sunt evaluate utilizând metoda mediei ponderate, unde costul mediu al bunurilor din stoc este utilizat pentru determinarea valorii stocurilor.

4.2. Metoda de ajustare a valorii stocurilor la valoarea de realizare:
Valoarea de realizare: stocurile sunt ajustate la valoarea de realizare atunci când valoarea de vânzare a bunurilor este mai mică decât costul de achiziție sau costul de producție. Ajustarea poate fi realizată prin înregistrarea unei provizioane pentru deprecierea valorii stocurilor.

4.3. Frecvența ajustărilor de valoare:
Ajustări periodice: ajustările de valoare a stocurilor sunt efectuate în mod regulat, la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, pentru a reflecta valoarea de realizare actuală a stocurilor.
Ajustări la nevoie: ajustările de valoare sunt efectuate numai atunci când există indicii semnificative că valoarea de realizare a stocurilor diferențiază semnificativ de costul de achiziție sau costul de producție.

5. Amortizarea și deprecierea

5.1. Metoda de amortizare/depreciere:
Metoda liniară: amortizarea/deprecierea activelor imobilizate se efectuează utilizând metoda liniară. Aceasta implică împărțirea costului activului (minus valoarea reziduală, dacă există) la durata de utilizare estimată a activului, obținându-se astfel o rată de amortizare/depreciere constantă pe parcursul duratei de viață a activului.
Metoda degresivă: amortizarea/deprecierea activelor imobilizate se efectuează utilizând metoda degresivă. Aceasta presupune aplicarea unei rate mai mari de amortizare/depreciere în primele perioade de utilizare a activului, urmată de o reducere a ratei în perioadele ulterioare.

5.2. Durata de amortizare/depreciere:
Durata de viață estimată: durata de viață estimată a activelor imobilizate, pe baza evaluărilor tehnice, economice și de utilizare. Aceasta reprezintă perioada de timp pe parcursul căreia se estimează că activul va fi utilizat în activitatea entității și va genera beneficii economice.
Valoarea reziduală: reprezintă valoarea estimată a activului la sfârșitul duratei de amortizare/depreciere. Această valoare poate fi considerată în calculul amortizării/deprecierea, reducând costul activului pentru a obține valoarea amortizată/depreciată.

5.3. Ajustări ulterioare:
Revizuirea duratei de amortizare/depreciere: durata de amortizare/depreciere a activelor imobilizate este revizuită periodic și ajustată în funcție de schimbările semnificative în utilizarea activului sau în estimările privind durata de viață a acestuia.
Ajustarea ratei de amortizare/depreciere: rata de amortizare/depreciere poate fi ajustată în cazul în care există schimbări semnificative în utilizarea activului sau în estimările privind valoarea reziduală.

6. Provizioane și datorii contingente

6.1. Evaluarea și înregistrarea provizioanelor:
Identificarea necesității de provizioane: criteriile utilizate pentru identificarea situațiilor în care este necesară înregistrarea unui provizion. Aceste criterii pot include obligații legale sau contractuale, estimări de rezultate negative ale evenimentelor viitoare și evaluări ale riscurilor și incertitudinilor asociate.
Estimarea provizioanelor: metodele utilizate pentru estimarea valorii provizioanelor, cum ar fi utilizarea informațiilor disponibile, evaluarea expertă și utilizarea tehnicilor statistice sau de modelare.
Reevaluarea și ajustarea provizioanelor: provizioanele sunt reevaluate la fiecare raportare și ajustate în funcție de modificările survenite în estimările inițiale sau în condițiile care le-au determinat.

6.2. Evaluarea și înregistrarea datoriilor contingente:
Identificarea datoriilor contingente: criteriile utilizate pentru identificarea datoriilor contingente, care sunt obligații posibile care rezultă din evenimente trecute, dar a căror confirmare depinde de rezultatul unor evenimente viitoare nesigure (aceasta poate fi rezultatul unor evenimente incerte sau disputate, precum litigii legale, reclamații sau garanții).
Evaluarea probabilității și estimarea valorii datoriilor contingente: datoriile contingente sunt evaluate în funcție de probabilitatea de înregistrare a obligațiilor și de estimările valorii acestora. Aceasta poate implica utilizarea evaluărilor experte, consultarea avocaților sau utilizarea altor surse de informații relevante.
Reevaluarea și ajustarea datoriilor contingente: datoriile contingente sunt reevaluate în fiecare perioadă de raportare și ajustate în funcție de modificările survenite în probabilitatea sau în estimările valorii acestora.

6.3. Recunoașterea provizioanelor și datoriilor contingente:
Momentul recunoașterii: momentul la care provizioanele și datoriile contingente sunt recunoscute în situațiile financiare, cum ar fi momentul în care entitatea devine obligată în mod legal sau contractual sau atunci când există suficiente dovezi obiective ale obligației.

7. Moneda de raportare

7.1. Moneda de raportare:
Indicarea monedei de raportare: moneda în care situațiile financiare sunt prezentate este moneda națională a entității: leul românesc (RON).
Stabilitatea monedei de raportare: moneda de raportare nu este schimbată în mod frecvent și este selectată pentru a asigura comparabilitatea și coerența situațiilor financiare în timp.

7.2. Metoda de convertire a tranzacțiilor în moneda de raportare:
Cursul de schimb: tranzacțiile în monedă străină sunt convertite în moneda de raportare utilizând cursul de schimb valutar la data înregistrării tranzacțiilor. Cursul de schimb poate fi cel stabilit de autoritățile monetare sau un curs de schimb de referință.
Metoda de convertire: metoda utilizată pentru convertirea tranzacțiilor în moneda de raportare, cum ar fi metoda ratei medii, metoda ratei de schimb la data tranzacției sau metoda ratei de schimb la sfârșitul perioadei de raportare.

8. Politici privind consolidarea

8.1. Metoda de consolidare:

Consolidare integrală: entitatea aplică metoda de consolidare integrală. Aceasta implică includerea în situațiile financiare consolidate a tuturor activelor, pasivelor, veniturilor și cheltuielilor subsidiarelor sau filialelor, după eliminarea tranzacțiilor și soldurilor interne.
Consolidare proporțională: entitatea utilizează metoda de consolidare proporțională pentru a reflecta participația sa în activitatea subsidiarelor sau filialelor. În acest caz, entitatea va înregistra în situațiile financiare consolidate doar proporția corespunzătoare a activelor, pasivelor, veniturilor și cheltuielilor subsidiarelor sau filialelor.
Metoda de echitate: utilizarea metodei de echitate pentru consolidarea participaților în asociate sau entități controlate în comun. Aceasta implică înregistrarea în situațiile financiare consolidate a proporției de participare a entității la rezultatul net și la modificările de valoare a activelor nete ale acestor entități.

8.2. Momentul consolidării:
Raportare trimestrială/anuală: consolidarea se efectuează la fiecare perioadă de raportare trimestrială sau anuală. Astfel, situațiile financiare consolidate vor include informațiile financiare actualizate ale subsidiarelor sau filialelor până la data respectivă.
Momentul încheierii exercițiului financiar: consolidarea se efectuează la data încheierii exercițiului financiar. În acest caz, situațiile financiare consolidate vor include informațiile financiare actualizate ale subsidiarelor sau filialelor la sfârșitul exercițiului financiar.

9. Înregistrarea și prezentarea informațiilor suplimentare

9.1. Identificarea și clasificarea informațiilor suplimentare:
Identificarea categoriilor de informații suplimentare: categoriile specifice de informații suplimentare care sunt relevante pentru entitate, cum ar fi cheltuielile cu personalul, impozitele, beneficiile angajaților, cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea, cheltuielile financiare etc.
Clasificarea informațiilor suplimentare: se specifica modul în care informațiile suplimentare vor fi clasificate și prezentate în situațiile financiare, cum ar fi evidențierea separată în notele explicative sau includerea lor în categorii corespunzătoare ale situațiilor financiare.

9.2. Înregistrarea informațiilor suplimentare:
Baza de înregistrare: baza de înregistrare utilizată pentru înregistrarea informațiilor suplimentare, cum ar fi principiul de înregistrare la cost sau principiul de înregistrare la valoarea justă.
Metode de evaluare: metodele utilizate pentru evaluarea informațiilor suplimentare, cum ar fi metodele de amortizare sau de evaluare a stocurilor.
Conturi și subconturi specifice: se specifica conturile și subconturile utilizate pentru înregistrarea informațiilor suplimentare, asigurând astfel o evidență corectă și detaliată a acestora.

9.3. Prezentarea informațiilor suplimentare:
Note explicative: informațiile suplimentare vor fi prezentate în notele explicative ale situațiilor financiare. Acestea vor oferi detalii și explicații suplimentare privind natura, măsurarea și alte aspecte relevante ale informațiilor respective.
Evidențiere separată: informațiile suplimentare vor fi evidențiate separat în situațiile financiare, cum ar fi prin utilizarea de subtitluri distincte sau secțiuni dedicate.

10. Principiile contabile utilizate
10. 1 Principiul prudenței: Acest principiu indică necesitatea ca situațiile financiare să reflecte o evaluare conservatoare a activelor, veniturilor și profiturilor, precum și o evaluare mai prudentă a pasivelor, cheltuielilor și pierderilor. În aplicarea acestui principiu, se ia în considerare riscul și incertitudinea asociate tranzacțiilor și evenimentelor.

10. 2 Principiul continuității: Acest principiu presupune că entitatea va continua să își desfășoare activitatea pe termen nelimitat, deci situațiile financiare sunt întocmite în baza acestui presupus. În cazul în care există îndoieli semnificative cu privire la capacitatea de continuitate a activității, se vor dezvălui în notele explicative.

10. 3 Principiul permanenței metodelor: Acest principiu prevede că entitatea trebuie să aplice aceleași politici contabile pentru tranzacțiile și evenimentele similare în perioadele consecutive. Acest lucru asigură comparabilitatea informațiilor financiare de la un exercițiu la altul și facilitează analiza și evaluarea performanței financiare.

10. 4 Principiul costului istoric: Acest principiu indică înregistrarea și evaluarea activelor, datoriilor și tranzacțiilor la costul lor de achiziție sau producție. Costul istoric reprezintă baza inițială de evaluare și este utilizat pentru a menține obiectivitatea și comparabilitatea înregistrărilor contabile.

10. 5 Principiul relevanței: Acest principiu implică înregistrarea și prezentarea în situațiile financiare a informațiilor care sunt semnificative și relevante pentru utilizatorii acestora în procesul de luare a deciziilor economice. Informațiile relevante trebuie să fie verificabile, comparabile și prezente într-un mod inteligibil.

10. 6 Principiul contabilității de angajamente. Efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.

10. 7 Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.

10. 8 Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii. Componentele elementelor de active și de datorii trebuie evaluate separat.

10. 9 Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.

10. 10 Principiul pragului de semnificație. Entitatea se poate abate de la cerințele cuprinse în
prezentele reglementări referitoare la prezentările de informații și publicare, atunci când efectele respectării lor sunt nesemnificative.

10.11 Principiul prevalentei economicului asupra juridicului (sau „substance over form”):
Închirierea cu opțiune de cumpărare: Uneori, o companie poate închiria un bun pentru o perioadă lungă de timp cu opțiunea de a-l cumpăra la sfârșitul perioadei de închiriere. Chiar dacă din punct de vedere juridic aceasta este o închiriere, dacă în realitate tranzacția reflectă o achiziție a bunului, principiul "substanței peste formă" ar sugera ca aceasta să fie tratată ca o achiziție și să fie înregistrată corespunzător în contabilitate.
Înregistrarea veniturilor: Uneori, o companie poate primi un avans de la un client înainte de a furniza bunuri sau servicii. Din punct de vedere juridic, acesta poate fi considerat doar un avans, iar veniturile ar trebui înregistrate în momentul furnizării bunurilor sau serviciilor. Cu toate acestea, dacă avansul reflectă un angajament al clientului de a achiziționa bunurile sau serviciile și este în conformitate cu politica contabilă aplicabilă, principiul "substanței peste formă" poate permite înregistrarea veniturilor în momentul primirii avansului.
Tranzacții cu entități înrudite: În cazul tranzacțiilor între companii înrudite, poate exista o tentație de a înregistra aceste tranzacții la prețuri artificiale, care nu reflectă cu adevărat valoarea economică a bunurilor sau serviciilor. Principiul "prevalenței economicului asupra juridicului" ar sugera evaluarea tranzacțiilor la prețurile de piață sau la prețuri echivalente pentru tranzacții similare cu entități terțe, pentru a reflecta corect realitatea economică.

Administrator
POPESCU Vasile

NB: aceasta prezentare are la baza o colaborare cu Geppeto (ChatGPT versiunea 3.5)