Unitate cult venituri din chirii
Unitate cult venituri din chirii
Bună ziua! Dacă o biserică obține venituri din chirii iar acestea sunt neimpozabile daca sumele vor fi utilizate anii urmatori pentru intretinerea si functionarea bisericii, cum se vor considera aceste venituri? Din activitati economice? Trebuie trecute in bilant la activitate economica? În declaratia 104 se trec la venituri neimpozabile? Multumesc
Re: Unitate cult venituri din chirii
Conform Codului Fiscal – Art. 15 alin. (2) lit. a), sunt neimpozabile:
„veniturile obținute și utilizate, potrivit legii, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, inclusiv din chirii sau alte activități economice, dacă sunt folosite în scopul activității fără scop patrimonial.”
f) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru veniturile obţinute din chirii, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase,..
Nu e obligatoriu să le cheltuiești în același an. E suficient să se demonstreze că vor fi utilizate în anii următori în scopuri non-profit (întreținere, funcționare, reparații, activități religioase etc.).

“Cea mai valoroasă parte a unui om nu este mintea plină de cunoștințe, ci inima plină de iubire, urechea pregătită să asculte și mâna dispusă să ajute.”