Guvernul își acordă dreptul de a schimba Codul Fiscal cu ordonanță, după derogări repetate în 10 ani
Guvernul și-a conferit dreptul de a schimba Codul Fiscal nu doar prin lege cu șase luni înainte de aplicare, ci și prin ordonanțe care să intre în vigoare în 15 zile de la adoptare, după ce Codul Fiscal a fost modificat în ultimii 10 ani aproape doar cu ordonanțe de urgență, prin derogare de la lege.
Astfel, în proiectul Codului Fiscal aprobat, miercuri, de Guvern a fost introdusă o normă neprezentată în luna februarie, la primul proiect, și anume ca Legea Codului Fiscal să poată fi modificată și prin ordonanțe.
“Prezentul Cod se modifică și se completează prin lege, ca act al Parlamentului, care intră în vigoare în termen de minim 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României. În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării”, este decizia Guvernului.
Guvernul explică astfel că este propus ca modificarea și completarea Codului Fiscal să fie operate, “ca principiu general”, prin lege, ca act al Parlamentului, care să intre în vigoare în termen de minimum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, dar este prevăzută acum și posibilitatea de modificare prin ordonanțe ale Guvernului, cu termen de intrare în vigoare de minimum 15 zile de la data publicării.
În prezent, legislația permite modificarea Codului Fiscal numai prin lege, promovată cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare.
În practică, însă, Codul Fiscal a fost modificat în ultimii zece ani aproape de 100 ori, de cele mai multe ori prin ordonanță de urgență aplicată la scurt timp după aprobare, prin derogare de la lege.
MEDIAFAX