Trebuie sa depun o declaratie rectificativa la un 101 si nu-mi mai amintesc daca s-a aprobat proiectul de lege in care se prevedeau niste amenzi pentru sume mai mari de 10.000 lei.
Imi pueti spune daca s-a aprobat sau nu?
Multumesc mult!
rectificativa, va rog e urgent
Re: rectificativa, va rog e urgent
De fapt ma refeream la aceste prevederi care erau cuprinse intr-un proiect :
• se propune ca certificarea să fie obligatorie în ceea ce priveşte declaraţiiile fiscale rectificative, pentru contribuabili, cu excepţia autorităţilor şi instituţiilor publice, în situaţia în care suma corectată este semnificativă (peste 10%, dar nu mai puţin de 10.000 lei).
În situaţia în care corecţiile sunt semnificative (s-a apreciat că nivelul este semnificativ dacă acesta este de 10% dar nu mai puţin de 10.000 lei, raportat la suma declarată în declaraţia iniţială sau, cu alte cuvinte, în prima declaraţie în care s-a individualizat creanţa fiscală corectată), din cauza suspiciunilor de fraudă, va fi făcut control anticipat
Controlul anticipat poate fi evitat dacă declaraţia rectificativă (de corecţie) este supusă validării de către un specialist în fiscalitate independent, cu care contribuabilul încheie un contract pentru prestarea serviciului de certificare.
Totodată, o asemenea măsură are rolul şi de a evita abuzul în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de a corecta o declaraţie fiscală, prin utilizarea acestuia în scopul creării unor avantaje de natură fiscală (ex.: evitarea sau oprirea executării silite, obţinerea unui certificat de atestare fiscală fără obligaţii, etc,);
• procedura de certificare se aprobă prin norme emise de Camera Consultanţilor Fiscali cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
• procedura de depunere la organul fiscal a documentului de certificare întocmit de consultantul fiscal, schimbul de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Camera Consultanţilor Fiscali, precum şi modalitatea de aplicare a penalităţii de necertificare, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice;
• sancţiunea pentru depunerea declaraţiilor rectificative necertificate: penalitate de 2% din diferenţa de sumă dar nu mai puţin de 200 lei. Penalitatea se anulează dacă certificarea se realizează ulterior depunerii declaraţiei fiscale, dar nu mai târziu de începerea unei inspecţii fiscale.
Nu stiu daca se referea doar la deconturile de tva si nic daca a fost aprobat in forma propusa.
Am pierdut sirul modificarilor legislatiei fiscale.

Ideea e ca firma are pierdere si in declaratia initiala si in cea rectificativa.
Va rog, o parere!
Multumesc!
Va rog, o parere!
Multumesc!
Re: rectificativa, va rog e urgent
Nu e valabil ce scrie în proiect. A rămas la stadiu de proiect. Contribuabilii pot opta pentru certificarea declarației, dar dacă nu o fac nu se întâmplă nimic. Li se acordă un punctaj mai mic la analiza de risc, dar nu există momentan sancțiuni.
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.
Re: rectificativa, va rog e urgent
Multumesc TomaC!
Mi s-au modificat cheltuielilie si trebuie sa depun o rectificativa la 101 si nu stiam daca exista sanctiunea aceea cu penalizarea cu 10% dar nu mai putin 1000 lei diferenta la creanta declarata.