notificare split TVA
Re: notificare split TVA
@Eugen
Mulțumesc. Am pus și un proiect primit "pe surse" din București, legat de modul de rambursare a sumelor din contul de TVA. Acolo e noaptea minții. Să ai copie scanată pe care scrie "conform cu originalul" e stupizenia stupizeniilor. Copia scanată o faci după original. Ce faci - copie a originalului, scrii pe copie "conform cu originalul" și apoi scanezi copia?
@costanc757
Mulțumesc! După reacțiile de pe Facebook e incredibil ce impact a avut. Mie nu mi-a venit să cred la câte persoane a ajuns postarea cu linkul de la articol.
Nu știu ce să zic. Eu cred că nu o vor scoate. Probabil vor prelungi partea de opțional. Sau vor scoate cumva trezoreria din jos ori îi vor limita rolul. Sau vor scoate instituțiile publice. Să vedem.
Oricum, am mai spus, e stupid să vi acum cu idei de simplificare. Îți pierzi orice urmă de credibilitate. Toată lumea îți spune că nu e bine, că e complicat și tu dai legea oricum. Apoi vi să spui că e complicat și simplifici ceea ce ai publicat deja?
@balazse
Anularea e posibilă dacă plătesc TVA la zi.
Dar eu zic că e ok dacă le încurajează pe alea de stat să plătească TVA la zi și așa să le scutească de penalități. Și-ar face lor un serviciu nu?

Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.
-
- Mesaje: 2499
- Membru din: Mie Mai 06, 2009 12:00 am
- Localitate: Locuinta mea de vara (si nu numai) e... la tara
Re: notificare split TVA
...
Ultima oară modificat Sâm Sep 09, 2017 7:50 am de către tobosv790, modificat de 2 ori în total.
-
- Mesaje: 2499
- Membru din: Mie Mai 06, 2009 12:00 am
- Localitate: Locuinta mea de vara (si nu numai) e... la tara
Re: notificare split TVA
...
Ultima oară modificat Sâm Sep 09, 2017 7:50 am de către tobosv790, modificat 1 dată în total.
-
- Mesaje: 659
- Membru din: Mie Dec 04, 2013 11:12 am
- Localitate: Bucuresti
Re: notificare split TVA
De scos nici eu nu cred ca o vor scoate doar ca am auzit ca o vor mai amana , vom vedea ! Eu nu ma mir ca articolul tau are asa impact pe Fb , este super ca de altfel foarte multe din articolele tale . Multi invata sau au de invatat din ele fiindca explici pe intelesul tuturor cu exemple si foarte temeinic documentate. Chiar imi parea rau ca tu nu esti mai activ pe FB fiindca sunt extrem de multi care lucreaza cu Saga pe grupurile de contatomac scrie:Mulțumesc! După reacțiile de pe Facebook e incredibil ce impact a avut. Mie nu mi-a venit să cred la câte persoane a ajuns postarea cu linkul de la articol.
Nu știu ce să zic. Eu cred că nu o vor scoate. Probabil vor prelungi partea de opțional. Sau vor scoate cumva trezoreria din jos ori îi vor limita rolul. Sau vor scoate instituțiile publice. Să vedem.
Oricum, am mai spus, e stupid să vi acum cu idei de simplificare. Îți pierzi orice urmă de credibilitate. Toată lumea îți spune că nu e bine, că e complicat și tu dai legea oricum. Apoi vi să spui că e complicat și simplifici ceea ce ai publicat deja?
Re: notificare split TVA
Nu am cont de Facebook decât din octombrie, noiembrie anul trecut. Și atunci că nu puteam comunica altfel cu prieteni dragi mie 
M-am ferit constant de așa ceva. Acum am perioade în care sunt mai activ, unele în care nu...după caz

M-am ferit constant de așa ceva. Acum am perioade în care sunt mai activ, unele în care nu...după caz

Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.
Re: notificare split TVA
Cristi, am citit ultimul material postat de tine pe blog.
Acum chiar m-am enervat rau de tot.
Astia nu-s normali!

Acum chiar m-am enervat rau de tot.
Astia nu-s normali!
Eugen Pintea
Re: notificare split TVA
Eugen, din ce în ce mai des aud asta. Din ce în ce mai des. Pe cuvânt!pinteae scrie:Astia nu-s normali!
Cu cât știu mai multe cu atât îmi dau seama că știu prea puțin.
Re: notificare split TVA
Pentru TomaC
Alea de la stat nu prea o sa plateasca oricum.
Iar daca se doreste incurajarea platii TVA puteau sa gaseasca si alte cai.
Alea de la stat nu prea o sa plateasca oricum.
Iar daca se doreste incurajarea platii TVA puteau sa gaseasca si alte cai.
-
- Mesaje: 659
- Membru din: Mie Dec 04, 2013 11:12 am
- Localitate: Bucuresti
Re: notificare split TVA
E drept ca poate nu ai timp la dispozitie ca sa raspunzi dar ai putea fi unul dintre cei care cu adevarat ar putea ajuta pe grupurile de conta de pe FB fiindca stii extrem de multe ...si aici nu ma refer numai la Saga !tomac scrie:M-am ferit constant de așa ceva. Acum am perioade în care sunt mai activ, unele în care nu...după caz

Re: notificare split TVA
multumesc pt raspuns,nemeritam soarta si totusi daca esti atat de destept,te rog incerca si lamureste-i si pe cei care ai crezi TAMPITItobosv790 scrie:@cocoranum eu iti urez bafta si.. rabdare. Probabil ca lucrezi si la/cu o firma care are si capital de stat. Sa ne zici si noua cum te descurci cu noul sistem. Si nu numai noua ci si celor care, probabil, ti-au zis sa te oferi voluntar/a! Este de apreciat curajul....
Re: notificare split TVA
Au apărut și conturile.
https://www.anaf.ro/ContIBANTVA/
Aveți totuși grijă, cei mai slab de înger, unde faceți plata.
https://www.anaf.ro/ContIBANTVA/
Aveți totuși grijă, cei mai slab de înger, unde faceți plata.
Re: notificare split TVA
Sunt tare pusi pe treaba.
Multumim de informatie.
Multumim de informatie.
-
- Mesaje: 272
- Membru din: Joi Mar 05, 2015 10:14 am
Re: notificare split TVA
buna dimineata!
am testat conturile iban de tva pe cateva coduri fiscale.....toate firmele arondate aceleiasi agentii anaf au acelasi cont de tva

Am un furnizor care am verificat si are deja cont separat pt. tva incepand de astazi. Eu sunt obligata deja sa-i platesc in contul lui de tva facturile ce au data de septembrie?
Multumesc!
Multumesc!
Re: notificare split TVA
Că tot vorbeam de cei slabi de înger. 