Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

Mesaj
Autor
dumiter
Mesaje: 385
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#1 Mesaj de dumiter »

Buna ziua, spuneti-mi va rog daca e corecta urmatoarea formula pentru a ma verifica daca se face corect descarcarea de gestiune global valorica de marfa:
(Total sume creditoare 378 : total sume debitoare 371) x sold final debitor 371=sold final creditor 378

paturcai
Mesaje: 4526
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#2 Mesaj de paturcai »

Da, abordarea este CORECTĂ pentru determinarea soldului creditor al contului 378 (adaos comercial aferent stocului final), în gestiunea global valorică.
În gestiunea global valorică, nu se ține evidența adaosului pe fiecare articol, ci se aplică un procent mediu (coeficient K) la stocul final de marfă.
Coeficientul K se calculează astfel:
K = Total sume creditoare 378 / Total sume debitoare 371
Soldul final creditor 378 (adaosul aferent stocului final) se determină:
Sold final creditor 378=K×Sold final debitor 371

Exemplu practic:
Total sume creditoare 378 = 10.000 lei
Total sume debitoare 371 = 50.000 lei
Sold final debitor 371 = 5.000 lei

Calcul:
K = 10.000 / 50.000 = 0,2 (20%)
Sold final creditor 378 = 0,2 × 5.000 = 1.000 lei
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

dumiter
Mesaje: 385
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#3 Mesaj de dumiter »

Prin calculul acesta vad daca e corect soldul final la 378( pe toată perioada), dar cum pot face sa ma verific doar pe o singura luna daca descarcarea de marfa a fost facuta corect si e bun soldul la 378?
Mulțumesc.

paturcai
Mesaje: 4526
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#4 Mesaj de paturcai »

Atasez un fisier in EXCEL pentru o perioada de 12 luni cu intrarile de marfuri si cu descarcarile de marfuri; descarcarea se face lunar si puteti vedea daca ati procedat sau nu corect.
Retineti ca la sfarsitul perioadei de gestiune conturile sunt ajustabile (corectabile) in functie de inventarierea anuala.
Va rog sa treceti manual orice cifra NUMAI in casutele evidentiate/colorate, acolo unde veti gasi. Nu scrieti in alte locuri pentru ca riscati sa pierdeti formulele

Aveti aici fisierul:
https://1drv.ms/x/c/07a4c809c27f84eb/EWrgk2NzdNpOuacr_JtmvywBqCAlGNiDs5IFT6pc5GP5ng?e=KAJx7g
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

dumiter
Mesaje: 385
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#5 Mesaj de dumiter »

Am o situatie in care aceste calcule nu bat si nu am gasit de unde vine problema(soldul 378 nu este egal cu suma rezultata din calcul), spuneti-mi va rog ce chei de verificare mai pot folosi si eventual cum pot ajusta prin note contabile aceasta diferenta.
Mulțumesc.

paturcai
Mesaje: 4526
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#6 Mesaj de paturcai »

Este normal sa nu "bata"
Rostul lui 378 si lui 4428 este sa fie ajustate in functie de ce se gaseste la inventariere.

Modalitate de verificare:

371 il stiti
4428 il stiti (admitem ca este 19%)

378 = 4428/0.19 - 371

Pret (ct. 371) = 1000
TVA (4428) = 285

Adaosul comercial = TVA neexigibila (ct. 4428) 285 / 0,19 - 1000 (ct. 371) = 1500 - 1000 = 500
Ati rezolvat problema


Abordarea didactica:

Cunoscând valoarea totală a vânzărilor (încasărilor) și taxa pe valoarea adăugată (TVA) colectată, se pot determina costul mărfurilor vândute (CMV), veniturile și adaosul comercial.

Etapele Calculului pentru Descărcarea Gestiunii Global-Valorice

Procesul de descărcare a gestiunii implică mai mulți pași, pornind de la încasările totale și TVA-ul aferent.

1. Determinarea Venitului din Vânzarea Mărfurilor (Cont 707)
Primul pas, așa cum am menționat, este calcularea venitului net (fără TVA). Acesta reprezintă valoarea reală a mărfurilor vândute la preț de vânzare, înainte de a adăuga taxa.
Formula:
Venit (rulaj creditor cont 707) = Total încasări (rulaj creditor cont 5311 sau 5121) - TVA colectată (rulaj creditor cont 4427)
Înregistrare contabilă:
5311 / 5121 = %
.....................707 (Venituri din vânzarea mărfurilor)
......................4427 (TVA colectată)

2. Calcularea Coeficientului de Adaos Comercial Mediu (K)
Acesta este cel mai important pas în metoda global-valorică. Coeficientul K reprezintă ponderea medie a adaosului comercial (și a TVA-ului neexigibil) în valoarea totală a mărfurilor aflate în stoc la preț de vânzare. Acest coeficient se folosește pentru a determina costul mărfurilor care au fost vândute.

Formula de calcul a coeficientului K:

K=((Sold inițial 378 + Rulaj creditor 378+Sold inițial 4428 + Rulaj creditor 4428)/(Sold inițial 371 + Rulaj debitor 371)) x 100
Sau, mai simplu:

K= ((Total sume creditoare (378 + 4428) / Total sume debitoare (371)) x 100

Unde:
Sold inițial (Si): Soldurile conturilor 371, 378 și 4428 la începutul lunii.
Rulaje (Rc/Rd): Totalul intrărilor de marfă (rulaj debitor 371) și al adaosului și TVA-ului aferent (rulaje creditoare 378 și 4428) din cursul lunii.

3. Determinarea Costului Mărfurilor Vândute (CMV - Cont 607)
Odată ce avem venitul din vânzări (fără TVA) și coeficientul K, putem calcula costul de achiziție al mărfurilor care au fost vândute.

Formula:

Costul mărfurilor vândute (rulaj debitor cont 607) = Venit din vânzarea mărfurilor (rulaj creditor cont 707) / (1 + K)

4. Determinarea Adaosului Comercial Aferent Mărfurilor Vândute
Diferența dintre venitul obținut și costul mărfurilor vândute reprezintă adaosul comercial realizat.

Formula:

Adaos comercial aferent vânzărilor (rulaj debitor cont 378) = Venit (707) - Cost (607)

5. Înregistrarea Contabilă a Descărcării de Gestiune
La finalul lunii, se înregistrează descărcarea din gestiune a mărfurilor vândute, folosind valorile calculate mai sus. Această notă contabilă reflectă scoaterea din stoc a costului, a adaosului și a TVA-ului neexigibil corespunzător mărfurilor care au părăsit unitatea.

Înregistrare contabilă:

......% = 371 (Mărfuri)

607 (Cheltuieli privind mărfurile) - cu valoarea CMV calculată la pasul 3

378 (Diferențe de preț la mărfuri) - cu valoarea adaosului calculată la pasul 4

4428 (TVA neexigibilă) - cu valoarea TVA aferentă mărfurilor vândute

Prin acești pași, firma asigură o evidență corectă a stocurilor și a rezultatelor financiare, chiar dacă nu urmărește fiecare produs în parte cantitativ.
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

dumiter
Mesaje: 385
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#7 Mesaj de dumiter »

Multumesc mult pentru explicatii. Deci ca sa ma verific daca s-a descarcat corect valaorea marfurilor vandute intr-o luna, toala 707 ar trebui sa fie egal cu 607 + adaosul comercial al marfurilor vandute, asa e ?

paturcai
Mesaje: 4526
Membru din: Mie Feb 07, 2007 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#8 Mesaj de paturcai »

Corect!
Tehnologia nu înlocuiește omul, dar omul care folosește tehnologia îl înlocuiește pe cel care nu o folosește.
Nu trebuie sa fii primul dar trebuie să fii cel mai bun!

dumiter
Mesaje: 385
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#9 Mesaj de dumiter »

Spuneti-mi va rog daca e corect cum fac pentru a verifica daca soldul lui 4428 de la marfa este corect: din soldul final 371 scad soldul final 4428(marfa) iar la suma ce rezulta calculez 19%tva si rezultatul ar trebui sa fie egal cu soldul 4428 la marfa de 19%.

Avatar utilizator
balazse246
Mesaje: 3043
Membru din: Vin Sep 11, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#10 Mesaj de balazse246 »

Si asa se poate cum zic tu, dar in mod normal se calculeaza direct conform soldului la 371.
Sa presupunem ca ai sold 371.19 in suma de 25.554 lei, iar cota de TVA este de 19%.
In acest caz, faci calculul 25.554*19/119=4.080,05, ceea ce ar trebui sa fie egal cu soldul contului 4428.19.

dumiter
Mesaje: 385
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#11 Mesaj de dumiter »

Salutare, am o situatie in care nu imi bate soldul contului 378 din balanță cu cel calculat cu formula:
(total sume creditoare 378 : total sume debitoare 371) x sold final debitor 371=sold final creditor 378
Trebuie sa cresc soldul contului 378 din balanță cu 23.000, spuneti-mi va rog cu ce nota contabila sa fac ajustarea, din ce am incercat oricum as face pentru ajustare, mi se schimba si suma la "total sume creditoare 378" si imi da alt rezultat la formula.
Mulțumesc.

Avatar utilizator
herganiec
Mesaje: 5955
Membru din: Sâm Oct 31, 2009 12:00 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#12 Mesaj de herganiec »

nu poti, Posibile cauze pentru diferență:
Soldul contului 371 nu este corect (poate lipsesc intrări sau ieșiri).
Adaosul comercial nu a fost înregistrat corect la intrarea mărfurilor (ex.: 371=401 și 378=401).
Ai făcut vânzări de mărfuri dar nu ai stornat proporțional și partea din 378 (adică nota: 607 = % (371, 378)).
Ai înregistrat adaos suplimentar/discounturi fără corelare între 371 și 378.
Dacă faci direct:
378 = 607 sau 607 = 378,
automat îți modifici și rulajele (nu doar soldul), deci formula se schimbă iar.
De aceea, soluția nu e să pui o notă „corectoare” la final, ci să identifici unde s-a rupt corelația între 371 și 378.

Reia toate intrările de mărfuri din perioadă și verifică dacă s-au înregistrat corect, cu diferența de preț aferentă.
Verifică ieșirile de mărfuri.
Nu se face o singură notă de ajustare directă a soldului 378 „ca să bată formula”, ci se corectează operațiunile din perioada respectivă (intrare/ieșire mărfuri), altfel balanța va fi denaturată și la sfârșit de an inventarul nu va corespunde.
Vezi in urma de cand nu iti corespunde ;i apoi stii ce sa corectezi.
„Nu inteligența ne face mari, ci bunătatea inimii. Nu contează cât de mult știi, ci cât de mult bine faci.”

chirilao90
Mesaje: 61
Membru din: Lun Ian 16, 2023 11:16 am

Re: Formula calcul descărcare gestiune global valorica marfa

#13 Mesaj de chirilao90 »

buna...am o situatie in contabilitate si nu prea stiu sa ii dau de capat...pt marfa acum lucrez cu contul 3028 ....dar am pe balanta cand dau sa imi arate si conturile analitice am 371.00 de sold debit o suma de 93608.16 si pe 378.00 analitic 27070.83.......nu stiu ce sa fac...cum as putea regla aceasta situatie acum in februarie 2026, este asa din anul 2020 si eu am preluat preluat......

Scrie răspuns